Butoiul din Scoreni, 2019-2021.

Butoiul din Scoreni, 2019-2021.

Butoiul din Scoreni reprezintă o inițiativă marca Challenger, prin care participanții programului și-au propus să sporească potențial turistic și economic a satului Scoreni din raionul Strășeni prin construcția aici a celui mai mare butoi din lume.

În prezent, această idee prinde contur, iar lucrările de construcție sunt în toi. Butoiul urmează să aibă o dimensiune de 10.2 m lungime și 6.5 m înălțime. Construcția va fi una multifuncțională, unde va fi amenajat un muzeu al satului, vor fi expuse obiectele colecționate din moși-strămoși în satul Scoreni, vor putea fi primiți oaspeții din țară și de peste hotarele acesteia și va putea fi folosită și ca sală de protocol sau pentru primirea delegațiilor străine. 

De ce un butoi? Pentru că butoiul, sau polobocul, este simbolul satului Scoreni. Anume aici, în această localitate, s-au născut primele butoaie din lemn, iar acest meșteșug frumos a fost transmis din tată în fiu, din generație în generație, aducând renume polobocarilor din Scoreni. Construcția celui mai mare butoi din lume va însemna promovarea tradiției locale, a elementelor tradiționale, a meșterilor populari, a produselor autohtone și a comunității Scoreni.  Mai mult ca atât, în viitor vom organiza și un Festival al butoiului, la care participanții vor putea să experimenteze singuri ce înseamnă să ții dalta în mână.